Muzeul Theodor Pallady

 

in short

Muzeul deţine câteva remarcabile pânze ale marelui pictor român, precum şi un lot important de peste 800 de desene (peisaje, nuduri, portrete, interioare), reprezentative pentru perioada pariziană a lui Pallady. Acestea sunt expuse periodic în serii tematice.
Theodor Pallady Museum in the Melik House
© MNaR

Muzeul Theodor Pallady

in detail

Gheorghe Răut, directorul filialei Băncii Marmorosch Blank din Paris, şi-a alcătuit o interesantă colecţie de artă, pe care a donat-o statului român la sfârşitul anilor 1960. De asemenea, în calitate de prieten şi admirator al lui Theodor Pallady, Gheorghe Răut s-a ocupat de aducerea în ţară a lucrărilor rămase în atelierul parizian al artistului. Alături de colecţia Răut, acestea vor fi adăpostite în viitorul muzeu Theodor Pallady, inaugurat în 1971 în casa Melik.


Una dintre cele mai vechi şi mai frumoase din Bucureşti, casa datează din a doua jumătate a secolului XVIII. Este cunoscută după numele celui mai important proprietar al său, Iacob Melik, care, în a doua jumătate a secolului XIX, s-a ocupat de prima ei renovare, în spiritul formei originare.
Muzeul deţine câteva remarcabile pânze ale marelui pictor român, precum şi un lot important de peste 800 de desene (peisaje, nuduri, portrete, interioare), reprezentative pentru perioada pariziană a lui Pallady. Acestea sunt expuse periodic în serii tematice.


Printre cele 1270 de piese ale colecţiei soţilor Serafina şi Gheorghe Răut se află lucrări de pictori francezi precum Lubin Baugin, Edmond Aman Jean, Carolus Duran, Camille Corot, sau olandezi, precum Jan van de Capelle, două pânze de şcoală engleză, dar şi pictură românească de Paul Verona şi Jean Al. Steriadi; de asemenea, piese de artă decorativă, sculptură antică greco-romană, egipteană, indiană, khmeră, dar şi sculptură renascentistă italiană şi franceză.
Casa Melik
Una dintre cele mai vechi şi mai frumoase din Bucureşti, casa datează din a doua jumătate a secolului XVIII. Este cunoscută după numele celui mai important proprietar al său, Iacob Melik, care, în a doua jumătate a secolului XIX, s-a ocupat de prima ei renovare, în spiritul formei originare.
Admission
5 LEI
The museum on google maps:

keywords

Visitor entrance

Casa Melik
22, Spătarului Street
Bucharest
Romania
view on a map

Opening Times

Sun
11:00 - 19:00
Mon
-
Tue
-
Wed
11:00 - 19:00
Thu
11:00 - 19:00
Fri
11:00 - 19:00
Sat
11:00 - 19:00
From May to September 11:00 - 19:00
From October to April 10:00 - 18:00

euromuse.net - The exhibition portal for Europe