in detail
Reprezentativă pentru cele trei provincii istorice româneşti, Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, ea ilustrează modul în care, pe parcursul a cinci secole (XIV - XIX), particularităţile artistice locale s-au grefat pe fondul vechi de tradiţie bizantină, ori au asimilat influenţe din arta occidentală, pentru a da naştere unor forme artistice originale. Colecţiile sale, istoric constituite, au avut o evoluţie ale cărei începuturi coboară în timp până în secolul al XIX-lea.
Fondul principal s-a format pe baza transferurilor unor colecţii publice muzeale organizate imediat după Unirea Principatelor. Ideea constituirii unui muzeu naţional apare imediat după prefacerile politice şi sociale declanşate în 1848, ca o consecinţă a dezvoltării conştiinţei naţionale. În spiritul acestei idei ia fiinţă în 1864 Muzeul Naţional de Antichităţi, care a funcţionat în sediul Universităţii din Bucureşti, şi în cadrul căruia au fost expuse pentru prima oară cele mai reprezentative piese de artă medievală aflate astăzi în colecţiile Muzeului Naţional de Artă al României.
The exhibition venue on google maps: